PROGRAM

Program CAART

Prin intermediul acestui program este susținută dezvoltarea capacităților de cercetare ale INCAS și extinderea componentelor infrastructurii de cercetare CAART (Center for Airborne Atmospheric & Topographic Research).

Prin intermediul acestui program este susținută dezvoltarea capacităților de cercetare ale INCAS și extinderea componentelor infrastructurii de cercetare CAART (Center for Airborne Atmospheric & Topographic Research).

Programul CAART are ca scop îmbunătățirea participării naționale la proiectele europene și internaționale, dar și al atingerii unui grad înalt de competență în domeniul cercetării-inovării, inclusiv specializarea inteligentă a resursei umane.

În prezent, CAART reunește două mari componente: cea aeropurtată, care include o serie de platforme aeropurtate (cu echipaj / fără echipaj) complet echipate cu instrumentație specifică pentru cercetări atmosferice avansate, respectiv cea de la sol – baza de cercetare, localizată în Strejnicu, utilizată inclusiv ca centru de control pentru misiuni aeriene. 

Programul este axat pe următoarele nivele de acțiune: 

  • Cercetare – investiții în infrastructura de cercetare, în scopul extinderii și modernizării celor două componente existente ale infrastructurii de cercetare CAART pentru intensificarea participării și implicării INCAS în cadrul infrastructurilor pan-europene de cercetare. 
  • Inovare-educație – investiția în capacități de formare profesională și instruire în scopul pregătirii masei critice de cercetare necesară exploatării infrastructurii dezvoltate la standarde înalte.  
  • Excelență științifică în domeniu de cercetare abordat atât la nivel european și internațional. 

Creșterea gradului de expertiză al resursei umane precum și sprijinirea transferului de cunoștințe contribuie la extinderea ofertei de produse și servicii furnizate pieței, autorităților locale și regionale sau factorilor de decizie. 

Portofoliu de servicii și activități:

  • consultanță și suport în organizarea și execuția misiunilor de cercetare / supraveghere etc.;
  • acces prioritar la platformele exploratorii INCAS pentru misiuni de cercetare / supraveghere etc.; 
  • colectare / procesare seturi de date de înaltă acuratețe și relevanță științifică;
  • dezvoltare / furnizare produse dedicate rezultate în urma procesării / analizei seturilor de date colectate;
  • investigații și analize complexe ale mediului atmosferic.
Manager Program

Dr. Fiz. Magdalena ARDELEAN

Email:ardelean.magdalena@incas.ro Telefon:40-21-434 0083
Acces versiunea veche site